Mesaje confuze – copil confuz

De multe ori, un parinte alege sa isi rasfete excesiv copilul pentru a compensa atitudinea exigenta a celuilalt parinte. Sau invers, este mai exigent fata de copil, atunci cand se simte “fortat” de indulgenta partenerului. Oricum am privi, exista un dezechilibru!

Oricat de bine intentionate ar fi ambele atitudini, aceasta inconsecventa in transmiterea mesajelor va dauna copiilor. Daca tata va comunica “ai voie sa faci asta” dar mama va spune “nu ai voie sa faci asta”, sau nu vor aplica aceleasi metode de educatie, copilul va deveni confuz si va trai stari de nesiguranta.

Copilul, membru al unei astfel de familii, va avea tendinta sa creeze o alianta cu “parintele bun” (cel pe care el il percepe ca fiind mai bun, doar pentru ca ii interzice mai putine lucruri). Sunt si parinti care creeaza un front comun cu cel mic, din proprie initiativa-“Sa nu ii spui mamei/tatalui ca am facut asta”.

Cum ajung parintii in astfel de ipostaze:
– Sunt nesiguri pe ei si pe relatia de cuplu;
– Simt nevoia sa cumpere afectiunea copilului;
– Nu constientizeaza ca inconsecventa lor dauneaza copilului;
– Accepta tot ce solicita copilul pentru a-si linisti o constiinta vinovata (lipseste prea mult de acasa, nu ii acorda suficienta atentie, crede ca este mai putin iubit etc);
– Preiau si aplica “sfaturi” de la colegi, prieteni, rude, fara a tine cont ca fiecare familie e unica in climatul ei afectiv;
– Au avut o educatie dura si isi doresc ca proprii copii sa nu ii priveasca ca pe parintele “rau”;
– In cazul parintilor divortati, cel care petrece cel mai putin timp cu copilul tinde sa incerce sa compenseze absenta sa cu o serie de privilegii, care uneori conduc la incalcari ale regulilor stabilite de celalalt parinte;

Este adevarat ca doi indivizi nu pot pot fi de acord in orice problema, indiferent de cat de stabila si calda este relatia lor, dar devine crucial ca ei sa aiba o strategie comuna cu privire la aspectele ce tin de cresterea si educarea propriului copil.

Sa nu uitam ca toti copiii preiau din comportamentele parintilor si astfel isi construiesc personalitatea in primii ani de viata. Daca vor asista la multiple discutii in contradictoriu va fi dificil sa isi formeze propriul sistem de valori. In situatii de criza, nu va contraziceti si prezentati-va in fata copilului ca un “tot” unitar!

In loc de sfaturi: Dragi parinti care simtiti nevoia sa fiti vazuti mereu in rolul “parintelui bun”, invatati diferenta dintre dragoste si indulgenta. Nu inseamna ca va iubiti mai putin copilul atunci cand nu ii permiteti sa faca absolut tot ce isi doreste, atunci cand ii atrageti atentia ca a comis o greseala. Inseamna doar ca va doriti sa inteleaga lucruri importante pentru dezvoltarea lui si astfel il ajutati sa devina un adult echilibrat.

(Sursa poza)

Leave a Reply