“Foamea” de stimuli

V-ati intrebat vreodata cat de crucial devine pentru un copil sa primeasca mai mult decat un loc unde sa doarma si o portie de mancare? Ce importanta au oamenii cu care interactioneaza, vorbele pe care le aude despre propria persoana si imbratisarile pe care le primeste sau nu?

Eu am inteles altfel lumea copiilor cand am cunoscut si am lucrat cu adolescenti proveniti din centre de plasament. Dupa o perioada am realizat ca lor nu le-a lipsit patul in care sa doarma sau mancarea calda de 3 ori pe zi, lor le-au lipsit oamenii care sa ii iubeasca si sa le ofere incredere si o vorba buna. Ei aveau nevoie de stimulari fizice si mentale. Eric Berne a denumit acest fenomen foamea de stimuli.

Rene A. Spitz a realizat studiul “The Psychogenic Diseases in Infancy” in cadrul caruia a analizat copiii crescuti in centre de plasament. Concluzia la care a ajuns Rene A. Spitz a fost ca acesti copii nu primeau suficienti stimuli. Tot ce puteau privi in jur erau peretii albi ai camerelor lor si ce e cel mai grav, aveau foarte putine contacte fizice cu cei care ii cresteau. Si toti copiii au nevoie sa fie mangaiati, imbratisati si iubiti. Majoritatea copiilor abandonati la nastere sunt copii normali, dar mediul incomplet in care sunt nevoiti sa creasca le ingreuneaza dezvoltarea fizica si mai ales mentala. Stiati ca cercetarile au demonstrat ca sunt bebelusi care mor pentru ca nu au primit o mangaiere, pentru ca nu au fost tinuti in brate? Cumplit adevar!

Nevoia de contact fizic persista toata viata noastra, dar suntem nevoiti de multe ori sa o substituim cu alte forme de recunoastere (o lauda, un zambet, o vorba buna sau chiar cuvinte grele si critice etc). Ceea ce stim cu totii instinctiv, inca de mici, este ca avem nevoie de recunoastere. Atunci cand copiii nu primesc recunoasterea prin forme pozitive cauta alte metode de a o obtine apeland chiar la forme negative, orice, numai sa fie recunoscuti sau atinsi. Stiati ca sunt copii abuzati care “cauta” sa fie maltratati fiindca doar asa se simt “vazuti” de parinti, fiindca doar asa sunt atinsi? Dar acesta este un subiect asupra caruia vom reveni intr-un alt articol.

Sursa poza

Leave a Reply