Cum sa ne jucam cu un bebelus (12-24 luni)

Indiferent de varsta, prin joc, copiii isi dezvolta capacitatea intelectuala, abilitatile motorii, imaginatia, vocabularul, inteligenta sociala. Joaca este esentiala chiar si pentru bebelusi.

!!! Varsta recomandata este pur orientativa. Fiecare bebelus se dezvolta in propriul lui ritm.
!!! Alegeti activitatile care va atrag si care par sa ii placa bebelusului.
!!! Puteti repeta si jocuri recomandate pentru etapa 6-12 luni, daca bebelusului ii plac foarte mult.
!!! Bucurati-va alaturi de el, pana la urma va jucati nu !?

Voi enumera jocurile simple pe care majoritatea le cunoastem si apoi ma voi opri la cateva mai creative pentru a le detalia. Dansati impreuna, cantati, cititi povesti, modelati in plastelina, oferiti-i jucarii de imbinat, inventati jocuri din viata de zi cu zi in care sa il lasati liber sa fie creativ (o zi la birou, la cumparaturi, in oras, la medic etc). Mergeti in parc unde se poate da in leagane, poate face baloane de sapun, scrie cu creta pe asfalt sau sa se joace la groapa de nisip daca exista in parcul pe care il frecventati. Luati cu dumneavoastra jucarii pe care le poate impinge, mingie, plimbati-l in timp ce ii povestiti despre natura si animale. Este foarte important sa comunicati cat mai mult cu el, acum cand invata sa vorbeasca.

Obstacole in casa. Cand bebelusul incepe sa mearga sprijinit, puteti aranja in camera lui de joaca o cursa cu obstacole, folosind de exemplu fotolii mici sau scaune (cat mai stabile sa nu se poata misca). Puneti pe aceste obstacole obiecte care prezinta interes pentru copil pentru a le gasi. Veti vedea, va fi foarte curios sa le descopere!

Aluatul de gogosi este un foarte bun inlocuit pentru plastelina. In plus este si comestibil in cazul in care copilul devine curios. Reteta: ceasca de faina, ceasca sare si ceasca de apa (turnati apa treptat). Aluatul nu este toxic; totusi folositi aceasta activitate sub supraveghere.

Oraselul meu. Puteti construi un orasel in propria camera a copilului folosind benzi adezive cu care sa amenajati un drum, o cale ferata, un pod, intersectii (folositi culori diferite). Din cutii de carton, suluri de la hartia igienica, cutii din plastic amplasati statii de autobuz, tunele, benzinarii, magazine, semafoare. Jucati-va cu copilul dumneavoastra si aratati-i initial cum poate “conduce” masina in acest oras. Apoi lasati-i sa fie inventiv si sa conduca el jocul.

Bijuterii comestibile. Pe o sfoara insirati impreuna cu copilul dumneavoastra paste de diferite forme. Faceti din ele o bratara potrivita manutei lui, lasand spatiu intre paste si fierbeti-le apoi. Lasati copilul sa poarte bratara si sa o deguste daca doreste. Puteti renunta la fierbere si picta pastele impreuna, fara a-l mai lasa sa le manance apoi.

Cutii de carton transformate. Puteti construi din cutii mari de carton diverse obiecte cum ar fi o masina, casa, barca, racheta, un cort, tunel etc. Implicati copilul in amenajarea acesteia. De exemplu pentru a face o casa decupati geamurile si o usa lasand o muchie netaiata pentru a se putea deschide si inchide, apoi aratai-i copilului cum sa le deseneze. Pentru a face o masina desenati rotile cu un marker negru si lasati copilul sa aleaga ce obiecte sa foloseasca pe post de volan si claxon. Pentru tunel folositi mai multe cutii cu dimensiuni diferite.

Jucarii din staniol. Realizati din staniol diverse obiecte (lingura, mingie, cuburi, omuleti, animale, unelte etc) si puneti copilul sa ghiceasca ce reprezinta (daca stie cateva cuvinte). Poate sa modeleze si singur dar la aceasta varsta va avea nevoie totusi de ajutor.

Colaje. Impreuna cu copilul puteti realiza colaje abstracte folosind lipici si bucati decupate de dumneavoastra din reviste, materiale diverse taiate in forme mici, lana etc. Puneti o coala mare de hartie sau de ziar si apoi oferiti-i copilului “planul de lucru” care poate fi o foaie de carton, o farfurie de carton sau alte suporturi. Il puteti ajuta in temele mai complicate, cum ar fi realizarea unei fete umane, animale, casa etc. Lasati imaginatia libera sau folositi internetul ca sursa de inspiratie :).

Culori. Alege cateva obiecte de aceeasi culoare (fructe, cuburi, paie etc), spune-le clar numele si invita copilul sa gaseasca si el un obiect in aceeasi nuanta. Va invata culorile sortandu-le: galben cu galben, rosu cu rosu, albastru cu albastru etc.

Mic si harnic. Implicati-l pe in activitatile casnice simple de care pare atras pentru a-l ajuta sa isi dezvolte simturile senzoriale si dexteritatea, invatandu-l in acelas timp despre forme, texturi, culori si gusturi. In jurul varstei de un an si jumatate il puteti lasa pe copil sa va ajute la prepararea unei prajituri, a painii, sa decoreze tortul, sa intinda rufele, sa faceti pizza etc. Uneori poate parea dificil, munca voastra fiind usor ingreunata, dar cand ati facut ultima oara treaba jucandu-va? In plus o astfel de activitate aduce o multitudine de beneficii pe termen lung.

Te asteptam alaturi de noi si pe pagina de Facebook!

Sursa poza

2 comments

  1. Kytty84 says:

    Mi se par jocuri foarte interesate. Iti multumesc pt articol. Sunt curioasa cum va reactiona copilul meu la aceste jocuri.
    Am cautat si eu un joc prin care sa il invat culorile.

Leave a Reply